Poate ar fi bine să discuți cu cineva – Lori Gottlieb
„De ce aici și acum” este o întrebare care te scutura puțin, așa-i? Și stai să te gândești! Oare ce vrea să îi răspund? Care este răspunsul pe care ar trebui să îl dau ca să nu par tolomaca? Ahh..oare de ce nu m-am interesat un pic înainte? Sigur o sa zicăꓽ ia uite, nu știe ce să zică.
Un mic buton care activează amintirile din anii de școală – de când mă simțeam prost că nu știam să răspund la tabla și mă duceam în bancă cu capul în jos de rușine. Frica de ședințele cu părinții, furia, frustrarea, comparațiile, sentimentul de competiție între mine și cea mai bună prietenă a mea și multe altele pe care le-am simțit dar nu am știut cui și când să le exprim.
„Poate ar fi bine să discuți cu cineva” reprezintă viața unei femei atât din perspectivă de terapeut profesionist cât și de pacient care primește consiliere. Pentru că așa cum noi ne străduim să facem o treabă bună cu copiii noștri, cu viețile și cu locul de muncă, așa și terapeuții sunt oameni care au nevoie de a fi bine cu ei.
Sunt spuse povesti inspirate din viața reală a paciențilorꓼ Rita este tipologia omului care a făcut multe greșeli față de familie și la bătrânețe consideră ca nu merită să fie iubită și respectată de către cei apropiați, Julie este un caracter puternic, o persoană plină de energie care găsește în viață numai motive de bucurie chiar dacă primește un diagnostic dur din partea medicilor, despre Charlotte pot spune că suntem fiecare dintre noi în domeniile în care lucrăm, iar John este tipologia omului dur, agresiv, arogant care îi judecă pe toți în jurul lui care spre finalul cărții ne lasă să îl descoperim și să întelegem că de fapt e o mască pe care o poartă pentru a-și ascunde durerea.
De multe ori m-am întrebat cum poate un terapeut care ascultă atâtea povești de viață, acceptă diferitele comportamente ale pacienților și nu le pune la suflet, să treacă mai departe cu empatie și fără a judeca? Nouă ne este greu să fim deschiși la problemele noastre și ale celor apropiați, preferăm să ne dăm cu părerea în loc să aflăm adevăratul motiv pentru care o persoană are un anumit comportament. Când e vorba despre noi și primim un sfat pe care noi l-am cerut, de cele mai multe ori ne supărăm. Nu ne place să auzim adevărul, să vedem cum ne percepe de fapt cel din fața noastră deși noi am întrebat acest lucru. Ne simțim expuși când încercăm să schimbăm câte ceva din mediul confortabil pe care ni l-am creat și ajungem de unde am plecatꓽ “lasă că merge și așa”. Nu avem încredere în noi că putem reuși, că suntem capabili să facem și altceva în afară de ceea ce suntem învățați.
„De ce anume ne temem?
Ne temem să nu fim răniți. Ne temem că am putea fi umiliți. Ne e teamă de eșec și ne e teamă de succes. Ne e teamă să fim singuri și ne e teamă de relații. Ne e teamă să ascultăm ce ne spune inima. Ne e teamă să fim nefericiți și ne e teamă să fim prea fericiți. Ne e teamă când nu avem aprobarea părinților și ne e teamă să ne acceptăm așa cum suntem cu adevărat. Ne e teamă de boală și noroc. Ne e teamă de invidia noastră de a avea mai mult. Ne e teamă să ne facem speranțe pentru lucuri pe care nu am putea să le obținem. Ne e teamă de schimbare și ne e teamă că nu ne putem schimba. Ne e teamă că s-ar putea întâmpla ceva cu copiii noștri, cu slujbele noastre. Ne e teamă când nu deținem control și ne e teamă de propria putere. Ne e teamă de cât de scurtă este viața. (Ne e teamă că, după ce murim, nu vom fi însemnat nimic pentru nimeni). Ne e teamă să fim responsabili pentru propriile vieți.”
„Ce iei cu tine din această ședință?” este întrebarea care ți se agață cu putere după o oră în care te-ai deschis, fără să îți mai pese de judecata celui din fața ta. Cred că această întrebare nu se leagă de povestea pe care ai spus-o ci te face să te evaluezi un pic, să te vezi în oglindă așa cum ești de fapt și nu cum ți-ar plăcea să fii.
„Poate ar fi bine să discuți cu cineva” este o carte despre care am vrut să scriu de ceva timp însă nu îmi găseam suficient de bine cuvintele. O carte de dezvoltare personală, care ne încurajează să vorbim despre noi și trăirile noastre cu cineva pe care îl simțim implicat, care ne îndrumă corect și cu empatie în procesul nostru de creștere și dezvolatare.
Sper să vă fie pe plac, să vă regăsiți în trăirile pacienților, și cu încredere și entuziasm să vă găsiți persoana cu care să puteți discuta deschis și fără sentimentul de vinovăție.
Credeți că această carte poate fi făcută cadou fără a fii interpretat mesajul titlului? Ați putea să o primiți cu deschidere, fără a judeca persoana care vi-o oferă cadou?
